Proiecte ale Hubului
Apeluri de proiect active
Apelurile de proiect vor fi anunțate în curând.
Studii clinice
Dezvoltarea unui model competitiv pentru studiile clinice în România.
Context național
România are un potențial deosebit în ceea ce privește desfășurarea studiilor clinice, fiind îndeplinite multe din condițiile necesare pentru atragerea studiilor clinice în țară, conform studiului IQVIA “Dezvoltarea pieței de studii clinice din România”, din anul 2020
România rămâne în urma țărilor mai mici, precum Bulgaria și Ungaria, ca număr de studii clinice (SC) efectuate. Înaintea modificărilor aduse cadrului legislativ de aprobare al SC, România se încadra în categoria țărilor „semnificativ subdezvoltate” în domeniul SC.
România are un număr mare de locuitori, cu un proces de recrutare al pacienților relativ eficient.
Numărul mare de pacienți care suferă de afecțiuni din sfera bolilor netransmisibile.
Calitatea datelor colectate este comparabilă cu cea din țările vecine, iar standardele de bună practică sunt în linie cu cele europene.
România beneficiază de costuri competitive și de investigatori calificați și pregătiți corespunzător prin educație, instruire și experiență, pentru nivelul anului 2019.
Cadrul local de reglementare este pe deplin în conformitate cu reglementările Uniunii Europene (UE).
România are oportunitatea de a crește numărul de studii derulate la nivel regional, dacă alege să investească în acest pilon al cercetării și inovării.
Cadrul legislativ de aprobare a SC în România a fost îmbunătățit semnificativ creând astfel contextul potrivit de maximizare a potențialului României de a atrage și derula studii clinice
Există o aliniere a actorilor relevanți care poate transforma rapid tema studiilor clinice într-un pilon strategic al modelului de competitivitate economica și de acces din România, cu impact socioeconomic semnificativ.
Scop asumat
Dezvoltarea cadrului general de creștere a competitivității în domeniul studiilor clinice din România prin implicarea tuturor actorilor relevanți.
Obiective specifice
Dezvoltarea unui plan strategic pe termen mediu cu privire la creșterea capacității României în domeniul studiilor clinice, asumat de actorii relevanți
Creșterea informării publice și a accesului pacienților și medicilor la informații privind studiile clinice derulate în România
Creșterea capacității mediului academic de a participa la studii clinice.
Proiecte educaționale
Această direcție se axează pe promovarea sănătății și prevenția în bolile cronice prioritare. Acest proiect urmărește să crească gradul de conștientizare și educație în rândul populației și profesioniștilor din domeniul sănătății despre importanța prevenirii și managementului bolilor cronice.
Principalele componente ale proiectului includ
Dezvoltarea și implementarea de campanii naționale de comunicare privind bolile cronice
Colaborări între universități, industrie și pacienți pentru dezvoltarea de materiale educaționale și programe de prevenție.